Cum știm dacă un parfum este original?

02/08/2017
de catre Echipa Parfum-U

Primul lucru la care trebuie să ne uităm este prețul. Daca acesta este mult mai mic în comparație cu ceea ce cunoașteți din perfumeriile consacrate, atunci, cel mai probabil, parfumul este contrafăcut. Desigur, magazinele online, cum este și cazul www.parfumu.ro, oferă prețuri mai mici decât în perfumeriile din oraș, însă prețurile, de la parfum la parfum, sunt de la 10% și pâna la 50% mai mici. Și asta, în mare, datorită cheltuielilor cu chiriile mari și cu angajații pe care o perfumerie urbană trebuie să le suporte. Prețurile exagerat de mici la un parfum indică, aproape în mod cert, faptul că autenticitatea parfumului este îndoielnică.

De asemenea, ambalajul unui parfum original este subțire, fin, fără urme de lipici și se potrivește perfect pentru cutia de carton. Flaconul unui parfum original este făcut din sticlă de calitate, cu trăsături fine, mici protuberanţe sau înscrisuri încrustate pe sticlă. Un parfum contrafăcut este de multe ori unul rudimentar, ieftin, creat pentru a fi, nu pentru a încânta.

Fiecare produs are un cod care este inscripționat atât pe cutie, cât și pe flacon. Acestea două trebuie să se potrivească.

Limpezimea lichidului este un alt indiciu important, iar dacă în flacon sunt prezente impurități, atunci în mod cert este vorba de un produs contrafăcut.

Și, desigur, mirosul… Parfumurile contrafăcute au o mireasmă mai înțepătoare, iar cele 3 stadii lipsesc cu desăvârșire. Alcoolul folosit este unul de slabă calitate, iar mirosul este alterat.

Comment-uri


Postare noua