Filtre Filtre

Aramis

Aramis este o marcă de parfumuri, care a fost lansată cu succes în anul 1964 și care se află sub umbrela cunoscutei companii de cosmetice și produse de îngrijire, Estee Lauder. Numele mărcii a fost inspirat de numele unuia dintre cei trei mușchetari protagoniști ai cunoscutului roman al lui Alexander Dumas, “Cei trei mușchetari”.

Primul parfum lansat de Aramis a fost parfumul cu același nume, un parfum condimentat-lemnos care rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai îndrăgite parfumuri ale brandului. Varianta de aftershave a aceluiași parfum este vândută în continuare și apreciată de mulți bărbați. Parfumurile cunoscutului brand Tommy Hilfiger sunt, de asemenea, comercializate de către compania Aramis. Printre cele mai îndrăgite parfumuri marca Aramis amintim de Aramis Always, Aramis Cool, Aramis Havana și Aramis Tuscany, care a fost lansat în 1994. Parfumurile Aramis sunt, cu siguranță, pe placul multora, ceea ce le face achiziții accesibile și reușite. Deși specializat, la începuturile sale, în crearea de produse pentru bărbați, compania produce în prezent parfumuri pentru ambele sexe.